Nici nu stiu cum sa incep sa va spun povestea mea,toti ar spune cu inceputul...probabil..nu o sa va plictisesc cu amintitri din copilarie,va spun doar ca m-am nascut in Deva,mai am doi frati,parintii locuiesc tot acolo,pe cand eu cu fratii ne-am mutat in Timisoara.Am decis sa fac acest blog in speranta ca cineva,de undeva,se va gandi ca in lumea asta banii nu sunt totul si ca se poate ca fiecare sa renunte la cate putin pentru o cauza nobila.Aceasta cauza as fi eu,spun nobila,pentru ca sunt 7 ani de cand lupt cu leucemia,sunt inca pe picioarele mele si cu multa dorinta de a trai cat mai mult alaturi de familia si sotia mea.
Sa va povestesc cum a inceput totul,aveam doar 18 ani cand intr-o dupa-masa,la un suc cu prietenii,am avut niste dureri ingrozitoare de picioare incat deabea am ajuns acasa,a fost inceputul...am fost dus de urgenta la spitalul municipal din Deva,acolo mi s-a spus ca as avea reumatism,mi s-a dat algocalmin,nu mare lucru,dupa o saptamana de investigatii s-au hotarat sa ma trimita la Timisoara la spitalul municipal.A fost un soc pentru mine tot ce a urmat,o serie de analize,am ramas singur intr-un loc strain,in necunoscut,nu stiam ce se intampla si totusi simteam ca ceva mi se ascunde,pana cand unul dintre studenti a facut gafa,nestiind ce vorbeste,mi-a spus diagnosticul,LAL,interesandu-ma am aflat,Leucemie Acuta Limfoblastica.Nu se poate exprima ce am simtit in acel moment,credeam ca pentru mine totul se sfarseste atunci.A urmat un tratament lung,greu,cu radioterapie,cure de citostatice,iar spitalul devenise casa mea,acasa fiind doar musafir.Nu am cuvinte sa-i multumesc medicului meu curant de pe atunci,dr.Liviu Cheveresan,cu mult profesionalism,cu multa pasiune pentru ceea ce face,s-a ocupat de cazul meu si a facut-o foarte bine avand in vedere ca dupa doi ani de tratament,am intrat in remisiune totala pe o perioada de 4 ani.In toti acesti ani mi-am vazut de viata mea,am muncit,m-am casatorit,o viata normala,mergeam regulat la control si totul era foarte bine.Dupa un an de la diagnostic,am cunoscut-o pe cea care avea mai tarziu sa-mi devina sotie,pot spune ca inca de atunci ea a fost motivul meu de lupta.Un suflet bland ce a intrat in viata mea,usor dar sigur si a ramas acolo unde nimeni si nimic nu va reusi sa-i ia locul.Cunoscand-o pe ea am hotarat sa ramanem amandoi in Timisoara si sa incepem o viata impreuna,eram doi tineri,amandoi avand 19 ani,visatori,cu planuri mari,cu mari sperante ca visul nostru comun de a m-a face bine se va realiza.Minunea s-a produs,problemele de sanatate disparusera,noi am putut sa continuam firescul drum al vietii,dupa 4 ani de iubire,am hotarat sa ne unim destinele,am avut parte de o superba nunta,acea zi...mirifca as spune..nu se compara cu nimic si totusi cu fiecare clipa traita langa iubita mea.Nunta am vrut sa ne-o facem singuri,ca sa fie primul pas mare facut de noi.Plini de planuri,vise,am mai trait inca doi ani minunati,in care nimic nu parea a fi imposibil,pana cand...anul trecut inainte de sarbatorile de iarna,mi-au aparut niste pete rosii pe picioare,stiam avand experienta din trecut ca este purpura,adica trombocitele scazusera,ne-am mintit,crezand ca e o iritatie,dupa craciun am fost sa-mi fac analizele,toate erau cu mult sub valorile normale,iar ce a fost mai grav,aparitia blastilor in periferie,20%,am stiut ce inseamna asta,am stiut ca nemiloasa boala a revenit,am stiut ce va urma,am stiut ca toate planurile si visele noastre pentru moment se opresc in loc.Eu sotia si fratii mei am fost singurii care am stiu,am lasat sa treaca si Anul Nou ca sa ii anuntam si pe restul.Au fost niste sarbatori frumoase,petrecute in familie,dar eu cu gandul departe..la tot ce va urma si la cum a fost distrus intr-o clipa un vis devenit realitate.Stiam mereu ca exista o posibilitate ca boala sa recidiveze,dar odata cu trecerea timpului,am uitat,am preferat sa nu ma mai gandesc la asta,pana cand si eu am fost convins ca am invins.
In 4 Ianuarie 2010,am fost internat la Spitalul Municipal,acelasi dr a preluat cazul meu,aceleasi chipuri,aceasi durere la colegii de salon,noi,pentru ca cei vechi s-au dus demult,invingatorul s-a intors,unul dintre ei auzise de mine,pentru ca mereu am fost un exemplu pentru cei de acolo ca se poate si altfel,se poate trai cu leucemie,dar e nevoie de vointa,ambitie si sprijin.A fost nespus de dureros sa ma vad in aceasi postura bine stiuta,constient fiind de tot ce ma asteapta,dar ca de obicei Alina,sotia mea,nu m-a lasat sa tin scutul jos,am vazut in ochii ei cat de mult isi dorea sa lupt,nu am putut sa o dezamagesc si am luat-o de la capat.
Doar o saptamana am stat in Municipal,ca apoi la insistentele sotiei si a colegilor ei d emunca,ea fiind asistenta medicala la un institut din Timisoara,am ajuns pe sectia de transplant medular,la d-na profesor Marghit Serban,din prima clipa a fost de acord cu transferul meu la dansa pe sectie,facand o paranteza,nu stiu cine in tara asta a mai facut si luptat pentru copii asa cum o face d-na profesor,copii,adulti,traiesc datorita unei vointe de fier,unei dorinte de a salva si lupta cu diagnostice de care foarte multi fug si la fel de multi nu stiu cum sa lupte.Am fost preluat de o persoana cu al carui chip ma intalnisem si in trecut,imi aminteam doar cum intra in saloanele Municipalului cu zambetul pe buze si desi erai sau nu pacientul dansei,aveai mereu parte de o vorba buna,este vorba de d-na dr Anca Isac.Ma tinuse si dansa minte de pe atunci,pentru mine a fost infiorator sa ma avad adult fiind numai printre copii cu probleme asa mari,conditile erau mult mai bune dar si mai multa strictete,pentru o perioada scurta am cazut intr-o oarecare depresie,apoi am realizat ca tot ce se facuse era pentru binele meu si aici trebuia ca eu sa-mi continui tratamentul si ca totul se intamplase probabil cu un scop.Mare noroc am avut cu toti cei care lucreaza in Institutul de Boli Cardiovasculare,pentru ca avand-o pe sotia mea,colega lor,s-au implicat,m-au ajutat fiecare cu tot ce s-a putut,iar cei de la Luis Turcanu au continuat sa lupte pentru mine si o fac si acum.
Am inceput tratamentul cu cistostaice ,am facut cure,mai grele mai usoare,mi-a fost si foarte greu,au fost momente in care credeam ca organismul meu va ceda,dar increderea in D-zeu,Alina,familia si medicii,mi-au demonstrat ca inca pot merge inainte si mult de acum..doar ca viata nu poate fi atat de usoara si nimic prea simplu si acum am mai dat de un hop,avem nevoie urgenta de 10.000 de euro pentru gasirea unui donator inafara tarii,pentru ca ghinionist fiind din fire,nicunul din fratii mei nu este compatibil,iar pentru a face transplantul de celule stem,e nevoie de un donator strain.Apoi dupa gasirea donatorului se va face si acel transplant,daca interventia se va face in afara tarii costurile incep de la 150.000 euro.E un drum lung si anevoios,dar pentru toti cei dragi nu am voie sa-mi pierd speranta si increderea,trebuie sa merg inainte,dar am nevoie de voi,de toti cei care se gandesc ce inseamna sa fi tanar si sa vrei sa traiesti,nu-mi luati dreptul la viata si ajutati-ma sa fiu langa iubirea mea,sa pot sa-i multumesc pentru tot ce a facut pentru mine prin prezenta mea,stiu ca e singurul lucru ce si-l doreste,nu ramane-ti indiferenti,sunt sigur ca cineva de acolo de sus,va vedea fiecare gest si fiecare gand bun venit de la voi.
Am si destui prieteni care sunt langa mine,acum am mai multi,pentru ca in spital,durerea si problemele te leaga de toti cei care sunt acolo,suntem cativa dar puternici.Venind vorba de prieteni,ei sunt cei care acum cu ajutorul fratilor si a sotiei incearca sa mediatizeze cazul,postul Kanal D si Realitatea nu au ramas indiferenti si vor sa mediatizeze cazul,chiar vineri cei de la Kanal D au fost la noi acasa sa faca reportajul.Eu de sambata am revenit la spital,pentru o noua cura,maine vin sa filmeze si altii,unii nu au ramas indiferenti la drama noastra si sunt alaturi de noi,motiv pentru care in cuvinte nu am cum sa le multumesc.Azi nu ma simt prea bine,am o stare de greata dar....va scriu maine cum decurg lucrurile si ce sa va mai intampla,pana atunci aruncatzi un ochi pe contul asta..si poate daca va ganditi de doua ori osa face-ti ce trebuie mai bine,nu cer pomana,ci cer dreptul la viata,va multumesc,va pup pe toti!!
Cont IBAN RO76RZBR 0000060011264508 in lei,RO21RZBR 0000060012727676 in euro,Nicoara Apostiu Alina Claudia, Raiffeisen Bank, Timisoara
